Pentru un singur „i”

Am aflat târziu de scandalul Pleşu-Gâdea şi nici înregistrarea emisiunii n-am găsit-o, aşa că vorbesc cam în necunoştinţă de cauză. N-am înţeles dacă au fost faţă în faţă sau războiul se poartă blog contra emisiune. Am rămas doar cu impresia clară că ţara întreagă e indignată de – o nouă sintagmă scoasă pe ştrase şi folosită până la tocire – linşajul mediatic asupra omului de cultură. După ce am prins câteva fragmente la B1TV, în mintea mea s-au născut cel puţin două întrebări: 1. Dom’le, Pleşu chiar a scris să fii cu un singur „i”, când era cazul de doi? 2. De ce ies intelectualii în stradă în apărarea lui Pleşu? 
Nu mă interesează sub nicio formă acuzaţiile de om politic agreat în toate regimurile, pentru simplul motiv că, dacă eşti bun şi pentru ăia şi pentru ăilalţi, nu înseamnă decât că eşti bun efectiv. Adică un meseriaş. Nu mă interesează nici că a scris scrisori către Ceauşescu, în epoca în care dacă ai citit mai mult de două cărţi, erai decapitat sau cel puţin luat în vizor şi terorizat până te lua naiba dacă NU scriai astfel de scrisori. Nu mă interesează nici poziţia lui de sictir faţă de Mişcarea Transcendentală, pentru că şi mie mi se par la fel de penibili oamenii cu Tao, Osho, guru, zen, chakre, tantre, mantre, yoga şi alte bazaconii asiatice, total discordante cu spiritualitatea şi spaţiul românesc. 
Nu mă interesează nici măcar campania lui Mihai Gâdea. În primul rând pentru că acest Gâdea (oarecum braşovean, dar nereuşit, la fel ca Dan Capatos) este mult prea patetic pentru mine şi nici nu arată a bărbat. Nici măcar nu documentează ceva, lui îi pun angajaţii în faţă nişte foi şi se cheamă că e jurnalist. Nici trepăduşii lui nu-mi plac. Mircea Badea avea ceva potenţial cândva, dar acum nu mai pridideşte să dea cu limba prin funduri şi toată inteligenţa lui servilă l-a transformat într-un tonomat cu din ce în ce mai puţine melodii. În plus, mi se pare mie sau Antena 3 este postul cu cele mai urâte prezentatoare? În al doilea rând, nu mă interesează campania lui Gâdea pentru că televiziunea lui nu există pentru mine de trei ani. 
Şi-apoi, de ce e aceasta o campanie mai virulentă decât cele de până acum, în care au fost bălăcăriţi destui oameni deştepţi? Pentru Patapievici nu-mi amintesc să se fi solidarizat intelectualii atunci când Vadim l-a făcut limbric. Pe Păunescu l-au denigrat chiar şi în ziua în care intra în pământ. Nichita Stănescu e făcut beţiv chiar de scriitori. În campaniile electorale, pe Corneliu Coposu îl batjocoreau adversarii politici mai ceva ca pe un violator. Pe Andreea Pora, o fată prea deşteaptă pentru masculii înfoiaţi din ţara asta, au jignit-o la modul cel mai abject. Alexandru Arşinel, ditamai actorul, a fost crunt beştelit. Poate a meritat. Şi eu îl bănuiesc că a dat şpagă la doctori. Nu neaparat bani, cât imagine. Nu sunt şi acestea tot linşaje mediatice? Bineînţeles că da. Dar nimeni n-a ieşit în stradă. Nici de partea linşatului, nici împotriva lui. 
În fine, ca să termin seria subiectelor care inflamează societatea, dar pe mine ba, nu mă interesează nici măcar dacă Pleşu va cădea, fiindcă n-are de unde, stă de ceva vreme pe o poziţie modestă. Iar în istoria literaturii, să mor dacă ştiu cu ce va rămâne şi care este răspântia aia importantă pe care a marcat-o. În filosofie, a tăiat panglica la inaugurarea vreunei căi? Alţi contemporani au făcut-o, dar nu sunt „mari cărturari”. Deh, ori nu apar pe sticlă, ori sunt din provincie. Deci nu ştiu nimic despre importanţa crucială a gândirii lui Pleşu, poate prin sertar să aibă ceva. 
Andrei Pleşu are însă o altă calitate, despre care n-am auzit niciodată vorbindu-se şi nu pricep de ce. Pleşu e un mare profesor. N-am mai întâlnit unul ca el, nici măcar unul aproximativ la fel ca el. Ţinea nişte cursuri magistrale. Era deştept, creativ, zburda din metaforă în metaforă. Ştia mult, copleşitor de mult şi făcea nişte conexiuni absolut înălţătoare. Vorbind, parcă scria cărţi. Nu ştiai ce să faci mai întâi, să-l asculţi, să te laşi în descântecul lui sau să notezi. Asta dacă aveai pe ce. Trebuia să vii cu două ore înainte de începerea cursului ca să prinzi loc în bancă, amfiteatrul era ticsit. Asculta cu răbdare şi decenţă toate referatele proaste, toate intervenţiile exaltaţilor. Îşi mai controla din când în când conţinutul gentuţei de electrician, din care n-a scos niciodată materiale după care să dicteze. Se pronunţa scurt şi incredibil de precis şi se înviora la ideile bune. Îmi plăcea la nebunie cursul lui, deşi conţinutul, filosofia religiei, e chiar ultimul meu domeniu de interes. Nu ştiu dacă acum mai predă, nici ce materie, nu ştiu cum o face. Nu mi-l imaginez cu ppt-uri. De fapt, mi-l imaginez şi râd. Pleşu nu poate fi altfel decât un pieton prin Academie, cu cârdul de discipoli după el. 
Deci toate săgeţile ăstea otrăvite nu mă interesează. N-am organ pentru scandal, nu se lipeşte de mine îmbrânceala. Cleveteala şi acţiunile de stradă sunt o treabă doar pentru ciomăgari şi muieri. Dar, să mor eu, cât de corect scrie Andrei Pleşu mă interesează la maximum! Şi tocmai despre ceea ce mă interesează nu spune nimeni niciun cuvânt. 
Într-o seară, am văzut pe TVR1 cum Florin Tolontan a încercat să aducă vorba de gramatica lui Pleşu, iar Florin Iaru şi Ion Cristoiu au zâmbit dezinteresaţi şi au făcut un semn cu înţelesul „să trecem peste asta”. Stop! Îmi pare rău, peste asta nu se trece, iar dacă unii o fac, să le fie ruşine! Ori îşi apără propriile şi multele greşeli, ori n-au înţeles cât e de grav ca un model intelectual să dea cu oiştea-n gard tocmai în propria ogradă. Nu iert şi nu voi ierta niciodată nici ororile, nici pe cei ce le comit, nici pe cei indulgenţi cu astfel de delincvenţi ai limbii române. Ca să răspund la prima mea întrebare, da, Pleşu face greşeli grosolane. Le-am identificat pe aşa-zisul lui blog şi sunt încurcată. Nu îmi amintesc să fi avut în discurs nici măcar o singură abatere şi am trăit toată viaţa cu impresia că acest om nu poate greşi în scris. Iar ceea ce a sesizat Antena 3, nu e loc de comentariu, chiar sunt greşeli. 
Eu cred că Pleşu dictează. Cuiva care nu stăpâneşte chiar toate regulile. Problema lui Pleşu ar putea fi de încredere în asistenţi, nu de exerciţiu al limbii scrise. Dar chiar şi aşa, tot vinovat e, pentru că semnătura e a lui. Aşa că, nu te iert, Andrei Pleşu, şi nu-ţi permit să greşeşti! Pentru că nici profesorii de limba română nu le-o iartă elevilor. Pentru că, la înălţimea ta, nu ai voie nici să înjuri în baie incorect. Pentru că, dacă te iert pe tine, trebuie să o iert şi pe EBA şi pe Vanghelie şi pe toţi inculţii din lume, care deja se cred colegi de sentinţă cu Pleşu.
A ieşit cu explicaţii pentru trecutul lui. Dar n-a scos o vorbă despre greşelile de formă, care cred că l-au înfuriat la culme. Este cea mai proastă strategie să taci şi să-i laşi pe intelectualii gen Cristoiu şi Iaru să dirijeze publicul spre uitare. Eu nu uit şi nimeni n-o să uite. Îmi amintesc cum rectorul Vasile Abrudan de la Universitatea Transilvania a chemat jurnaliştii la o conferinţă de presă nu ca să spună ce e de făcut, ci ca să nege adevărul! Adică, frate, găinaţul de pe ouă e un fleac, inspectorii OPC sunt nişte cârcotaşi. Se poate mânca şi în asemenea condiţii, cam ăsta era mesajul. N-am văzut în viaţa mea atâta tupeu şi atâta lipsă de profesionalism! De la un profesor de filosofie am mai multe pretenţii. Deci, asumă-ţi greşelile, Andrei Pleşu! 
La întrebarea a doua, e mai simplu. Dacă Pleşu nu scrie corect, pentru mine a dispărut cauza şi a luat cu ea şi efectul. Deci n-am ce căuta la miting, nu voi ieşi în stradă în apărarea lui. Şi-apoi, cine răspunde la o isterie cu altă isterie nu poate fi decât lipsit de originalitate. Iar despre mine, numai asta nu se poate spune. Plus că adunătura excitată s-a făcut şi de râs.
Dar, fiindcă veni vorba de profesori, hai să mai înşir câteva din sidefatele lor perle de exprimare, nu de alta, dar profii mei ar putea crede că asta a fost tot şi i-am uitat. Prima serie o găsiţi aici
Locul I: Liliana Rogozea. Pentru cel mai rar întâlnit mod de ortografiere al verbului a fi - „a fii” (cam 1 caz la 3-4 milioane de utilizatori ai limbii române fără liceu) 
Locul II: Ion Moleavin. Pentru constanţa cu care emite expresii de genul „grevă prin neconsumul de lichide”, „există cântăreţi gay cu randament maxim în ceea ce fac” sau „aici sunt multe fracturi iarna pentru că e zonă muntoasă” 
Locul III: Alexandru Bălescu. Pentru propovăduirea refuzului comunicării şi al colaborării, ca trăsătură a managerului în sănătate: „Feriţi-vă de oamenii cu idei!”, „Nu vă lăsaţi antrenaţi în dialog cu cei care nu au nicio tangenţă cu ceea ce faceţi!” şi „Nu trebuie să îi laşi pe cei de la resurse umane să aleagă!” 
Menţiune specială: Dan Ene. Pentru cea mai mare mojicie emisă într-o oră de curs: „Când vor ceva, ştim noi ce, femeile n-o spun direct, o spun mai îmbârligător” 
Menţiuni simple tuturor profesorilor mei de la Facultatea de Medicină din Braşov, fără deosebire, pentru memoria uitată în băncile facultăţii când, mai mult ca sigur, profesorul de psihiatrie trebuie să le fi spus că e corect sănătate mintală, nu mentală, pentru că vine de la minte, nu de la mentă. 
Mi-am propus să scotocesc după notiţele de la orele lui Pleşu, dar încă n-a sosit ziua aia. O să le găsesc şi o să vi le arăt, spre o forţată şi nedreaptă comparaţie. 
Ceea ce am vrut să spun astăzi e că Andrei Pleşu nu e nici blogger bun, e chiar anost, nu e nici bun realizator de emisiuni, dă doar în mingi ridicate la fileu şi face exces de cuvinte rare, nu e nici autor important, încă n-a dat cartea lui memorabilă. Şi, după cum se pare, nici un corector prea bun nu este. Dar e un profesor de excepţie. După ce-i audiezi discursul rămâi cu impresia cel puţin egală cu aceea că ai fost martor la primul zbor cu motor. Ajunge numai să fi fost acolo. Cu un singur „i”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu e interzis sa fiti nervos, dar este obligatoriu sa va exprimati corect!